Brăila câștigă trei puncte mari la Vâlcea după un final nebun de meci

0
1828

HC Dunărea Brăila s-a impus în deplasarea de la Vâlcea, scor 29-27 (15-15), și ajunge la șase victorii consecutive în Liga Națională. A fost însă un final de meci nebun, deoarece gazdele au revenit de la 21-27 la 26-27 și au avut posibilitatea de a egala, irosită însă.

Brăila pleca din postura de favorită în disputa cu Vâlcea, având în vedere forma bună pe care o traversa. Doar că fetele lui Constantin Ștefan și-au jucat șansa și au început fulminant partida, luând rapid un avantaj de trei lungimi (6-3). Mai mult, vâlcencele s-au desprins la 9-5 după 14 minute de joc după reușita lui Ilina, însă Dunărea s-a trezit la timp și a revenit în meci. În doar opt minute oaspetele au restabilit echilibrul, prin Zamfirescu, și au preluat conducerea pentru prima oară în minutul 23 grație golului semnat de Pîrvuț. Czeczi, cea mai bună marcatoare a Brăilei, a dus scorul la 12-14, dar a venit rândul Vâlcii să revină pe tabelă. Până la pauză HCM-ul a trecut în avantaj cu golurile lui Luca și Ilina, iar la cabine s-a intrat la egalitate, Pîrvuț având ultimul cuvânt, cu câteva secunde înainte de final.

S-a mers cap la cap în actul secund în primele zece minute, după care Brăila s-a desprins pe fondul unei superiorități avute. De la 20-20 s-a făcut 21-27 și punctele păreau că au o direcție clară, însă echipa lui Constantin Ștefan a luptat până la capăt și putea fi răsplătită pentru acest lucru. Vâlcea a înscris de cinci ori consecutiv și a avut șansa de a egala, irosită însă, iar Moldovan și Tiron au încheiat definitiv conturile, ducând scorul la 26-29. Ilina a marcat ultimul gol al întâlnirii, care se termină cu rezultatul de 27-29 și care îi oferă Dunării un moral excelent înaintea duelului din etapa viitoare, de pe teren propriu cu Corona Brașov.

HCM Rm. Vâlcea-HC Dunărea Brăila 27-29 (15-15)
HCM Rm. Vâlcea: Băbeanu, Sîntămărean (portari), Adespii 5 goluri Ani-Senocico 5, Ilina 4, Luca 4, Simion 4, Bădiță 3, Stoicănescu 1, Cherăscu 1, Craiu, Manda, Campa
HC Dunărea Brăila: Stan, Dobre, Voicu (portari), Czeczi 7 goluri, Tiron 6, Pîrvuț 5, Moldovan 5, Horjea 2, Zamfirescu 2, Irimia 1, Brot 1, Apetrei, Axinte
Aruncări de la 7m: 1/1, respectiv 5/3
Eliminări: Ilina, Ani-Senocico, respectiv Apetrei, Moldovan, Tiron

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ