Barbara Lazovic și Elizabeth Omoregie au semnat cu CSM București!

0
2473

La doar câteva ore după ce și-a asigurat matematic al patrulea titlu consecutiv de campioană a României, CSM București a reușit transferul a două jucătoare importante, Barbara Lazovic și Elizabeth Omoregie.

Barbara Lazovic este a patra jucătoare de la Vardar Skopje care vine în capitala României. După patru sezoane în care a evoluat pentru campioana Macedoniei, interul dreapta a semnat o înțelegere valabilă pe un an și va juca cu numărul 15.

Slovena de 30 de ani a acceptat propunerea din partea CSM București, fiind la prima experiență în afara spațiului ex-iugoslav. Lazovic a mai jucat până acum în carieră la ZRK Brezice (2006-2007), RK Krim (2007-2009 și 2010-2014), ZRK Zajecar (2009-2010) și Vardar Skopje (2014-2018), iar cu reprezentanta Macedoniei s-a calificat de fiecare dată în Final Four-ul Ligii Campionilor. De asemenea, noua jucătoare a echipei noastre a participat la ultimul Campionat European și a pus umărul la calificarea Sloveniei la Campionatul Mondial din 2017, însă nu a evoluat la turneul final, din cauza unor probleme familiare.

„Sunt foarte bucuroasă și încântată să mă alătur echipei CSM București pentru noul sezon, după patru ani petrecuți la Vardar. Fiecare schimbare este dificilă, dar sper că am făcut decizia corectă și aștept cu nerăbdare noi provocări. M-am consultat cu managerul meu, cu câteva jucătoare de la echipă și având în vedere că CSM București este un club cu ambiții mari, a fost prima mea opțiune. Încă am obiective mari și CSM București este un club cu care pot câștiga trofeul Ligii Campionilor”, a mărturisit slovena la semnarea contractului.

Coordonatorul de joc al celor de la RK Krim Ljulbjana, Elizabeth Omoregie, este a doua jucătoare transferată la echipa noastră și a semnat, la fel ca și Barbara Lazovic, un contract valabil pe un sezon. Omoregie va purta tricoul cu numărul 17 la CSM București.

Omoregie a ajuns la campioana Sloveniei pe când era încă la liceu. La doar 21 ani, este una dintre jucătoarele recunoscute etapă de etapă în Liga Campionilor. Născută în Atena, Grecia, și crescută în Plevna, Bulgaria, Omoregie a obținut, în octombrie 2017, cetățenia slovenă. Alături de Krim Ljulbljana, sportiva a câștigat de două ori titlul în Slovenia, de trei ori Cupa Sloveniei și de trei ori Supercupa.

Elizabeth se află la prima aventură departe de clubul la care s-a consacrat și declară că: „A fost o decizie extrem de dificilă. Am jucat patru sezoane la Krim și e locul unde am crescut ca jucătoare. Principalul motiv pentru care am decis să vin la CSM București este faptul că voi avea ocazia să joc handbal la cel mai înalt nivel și e o provocare nouă pentru mine, ca jucătoare. În mod firesc, obiectivul meu nu cred că este exagerat și este ceva ce-și dorește toată echipa și lumea din jurul echipei: să câștigăm Liga Campionilor!”

„Suntem bucuroși să anunțăm transferurile a două jucătoare de mare valoare la echipa noastră. Suntem convinși că Barbara și Elizabeth se vor integra în familia noastră, familia CSM București, și că vor aduce un plus echipei noastre. Ne concentrăm astfel, în egală măsură, atât pe parcursul din acest sezon, cât și pe ceea ce avem de făcut în viitor”, a declarat directorul general al CSM București, Gabriela Szabo.

sursă: csmbucuresti.ro

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY