Ultima etapă a turului Ligii Zimbrilor a adus și câteva rezultate surpriză. Dinamo București și Minaur Baia Mare au terminat la egalitate, 31-31, CSM Făgăraș a bifat primul succes în deplasare din acest sezon, 26-23 la Făgăraș, iar Dunărea Călărași s-a impus la Buzău, 30-27.
Fără patru din jucătorii cu experiență, Csepreghi, Mureșan, Vujadinovic și Marta, lăsați acasă în perspectiva meciului de Cupă cu Dunărea Călărași, Minaur Baia Mare a pus mari probleme campioanei și chiar putea pleca cu toate punctele din capitală. „Câinii” au alergat în permanență după adversar, au condus o singură dată pe tabelă, 31-30 în ultimul minut, iar Cristescu a semnat ultimul gol al disputei, de pe pivot. Trebuie însă remarcată prestația lui Țenghea, portarul băimărenilor având un mare aport la rezultatul final.
CSM Făgăraș a obținut primul succes pe teren străin din acest sezon competițional, la Bacău. Băieții antrenați de Adi Petrea au câștigat cu 26-23, într-o dispută în care linia de nouă metri a oaspeților a dat satisfacție. Vancea, Popia și Ungureanu au marcat împreună 20 de goluri, lider fiind interul dreapta, cu opt reușite. În premieră în lotul brașovenilor s-a aflat Dan Vasile, portarul împrumutat de la HC Dobrogea Sud Constanța.
Dunărea Călărași n-a avut o misiune tocmai facilă la Buzău, însă a bifat trei puncte importante în clasamentul Ligii Zimbrilor. S-a mers cap la cap până în minutul 48, după care au urmat trei goluri consecutiv marcate de călărășeni, prin Soare și Hanțaru, care au rupt echilibrul în partidă. Hanțaru a fost de altfel și cel mai bun marcator al Dunării, cu 11 reușite. Călărășenii ajung la 8 victorii în acest sezon, dacă includem aici și disputa cu Turda pierdută la „masa verde”, decizie la care conducerea clubului a depus apel.
Rezultatele înregistrate în ultima etapă a turului (click pe scor pentru marcatori) și clasamentul la zi:
Clasament Liga Națională masculină – 2018/2019
Pos | Team | J | V | E | Î | GM | GP | Golaveraj | Puncte |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | ![]() | 18 | 14 | 0 | 4 | 521 | 444 | 77 | 42 |
2 | ![]() | 17 | 13 | 1 | 3 | 487 | 406 | 81 | 40 |
3 | ![]() | 18 | 12 | 3 | 3 | 540 | 483 | 57 | 39 |
4 | ![]() | 18 | 11 | 3 | 4 | 548 | 481 | 67 | 36 |
5 | ![]() | 18 | 11 | 3 | 4 | 526 | 480 | 46 | 36 |
6 | ![]() | 18 | 10 | 4 | 4 | 477 | 451 | 26 | 34 |
7 | ![]() | 18 | 10 | 2 | 6 | 502 | 468 | 34 | 32 |
8 | ![]() | 17 | 10 | 1 | 6 | 456 | 411 | 45 | 31 |
9 | ![]() | 18 | 6 | 3 | 9 | 525 | 526 | -1 | 21 |
10 | ![]() | 18 | 5 | 2 | 11 | 435 | 485 | -50 | 17 |
11 | ![]() | 18 | 4 | 0 | 14 | 438 | 497 | -59 | 12 |
12 | ![]() | 18 | 4 | 0 | 14 | 477 | 542 | -65 | 12 |
13 | ![]() | 18 | 3 | 2 | 13 | 424 | 495 | -71 | 11 |
14 | ![]() | 18 | 0 | 0 | 18 | 464 | 651 | -187 | 0 |
sursă foto: Ovidiu Dragomir