Bacăul, victorie de moral cu Suceava

0
802

calarasi-bacau 14-15La fel ca și în amicalul disputat cu puțin timp în urmă, Știința Bacău a trecut clar de CSU Suceava. Dacă atunci diferența a fost de zece goluri, de data aceasta băcăuanii s-au impus la nouă goluri, scor 28-19.

Bacăul a dominat meciul de la cap la coadă și n-a avut emoții în niciun moment pentru victorie. De partea cealalta, Suceava se află la al treilea meci consecutiv în care cedează fără drept de apel, după meciurile cu Poli și Energia.

Chiar dacă n-a fost un meci cu multe goluri, Știința s-a desprins clar încă din primele 15 minute ale meciului. Johansson a punctat de pe pivot pentru 6-2, iar până la încheierea primei părți gazdele s-au desprins la șase goluri: 13-7. Repriza a doua n-a adus nimic nou în jocul Sucevei, iar elevii lui Garralda au majorat diferența la 11 goluri în minutul 47, prin Vartic, cel mai bun marcator meciului. Tot Vartic a mai dus o dată scorul la 11 goluri, 26-15, cu cinci minute înainte de final, iar până la expirarea timpului de joc Burlacu și Târzioru au strâns scorul. 28-19 la final și Bacăul ia o gură de oxigen înaintea duelului dificil, cu CSM București, de pe teren propriu.

Știința Bacău-CSU Suceava 28-19 (13-7)
Știința Bacău: Vartic 7 goluri, Tărîță 4, Celestin 4, Johansson 4, Rotaru 3, Păunică 3, Câmpan 2, Rață 1
CSU Suceava: Burlacu 6 goluri, Tîrzioru 5, Davidovic 4, Gavrilovic 1, Preda 1, Tcaciuc 1, Trifkovic 1

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY