Aurelia Brădeanu spune adio echipei naționale după Trofeul Carpați!

0
1692

Trofeul Carpați va fi ultima competiție din carieră pentru Aurelia Brădeanu în tricoul echipei naționale. Anunțul a fost făcut astăzi de Federația Română de Handbal, pe pagina oficială de Facebook.

Aurelia Brădeanu a reprezentant cu succes echipa națională și a contribuit la cele mai importante rezultate din ultimii ani. Coordonatoarea de joc de 37 de ani are în palmares cinci medalii în tricoul României, două de aur (Campionatul European de tineret și Campionatul Mondial de tineret), una de argint (Campionatul Mondial din Rusia, 2005) și două de bronz (Campionatul European din 2010 și Campionatul Mondial din 2015).

Trofeul Carpați va avea loc la Cluj, în perioada 26-27 noiembrie, după următorul program:
Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 17:00 – Ungaria-Olanda
Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 20:00 – România A-România B
Duminică, 27 noiembrie, ora 17:00 – Finala mică
Duminică, 27 noiembrie, ora 20:00 – Finala mare

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ