Alte două transferuri realizate de Dinamo! Alin Șania și Daniel Bera devin „câini”!

0
2589

După ce aseară au anunțat transferurile fraților Esteki, campioana României mută din nou pe piața transferurilor. Alin Șania și Daniel Bera au semnat cu Dinamo contracte valabile câte două sezoane.

Alin Șania ajunge în curtea lui Dinamo după ce s-a despărțit în această săptămână de AHC Dunărea Călărași. Ajuns la 33 de ani, Șania va îmbrăca tricoul și celei de-a doua echipe de tradiție din capitală, după ce în perioada 2005-2010 a jucat pentru Steaua.

Daniel Bera a fost transferat de Dinamo de la fosta campioană, Minaur Baia Mare. Extrema stângă de 26 de ani a făcut parte inclusiv din echipa națională a României la ultimele acțiuni și a marcat de 19 ori în sezonul trecut al Ligii Campionilor.

Totodată, Dinamo a prelungit contractele a trei jucători, Andrei Savenco, Alireza Mousavi și Marius Mocanu.

sursă foto: Facebook HCM Minaur Baia Mare

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ