Allison Pineau, confirmată la Brest pentru două sezoane

0
2763

Allison Pineau a decis să se întoarcă în țara natală, după experiența de la Baia Mare. Cea mai bună marcatoare a Ligii Campionilor în acest moment va evolua din vară la Brest, formație aflată în acest moment în liga secundă franceză, dar care va promova pe prima scenă.

Pineau a semnat un contract valabil pe două sezoane cu Brest, echipă ce se anunță a fi o forță în viitorul sezon, având în vedere numele jucătoarelor care vor juca acolo: Mangue, Darleaux sau Limal. „Allison este o jucătoare care a acumulat multă experiență în Franța și în străinătate. În acest an, și-a recăpătat forma fizică și stabilitatea, a făcut câteva meciuri foarte bune și este golghetera Ligii Campionilor. A început să arate multă maturitate. Ne-a informat că ar fi interesată de proiectul de la Brest. Asta ne-a alertat.”, a declarat antrenorul lui Brest, Laurent Bezeau.

În trecut, la Brest a evoluat și o jucătoare din România, Amelia Busuioceanu, în 2012. Pineau este a patra jucătoare de la HCM Baia Mare care va pleca în proporție de 100%, după Paula Ungureanu, Katarina Jezic și Lois Abbingh.

sursă foto: Deak Laszlo

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ