Alavarium, o necunoscută pentru Brăila

0
384

dunarea braila-hc zalau 14-15HC Dunărea Brăila dispută în acest weekend cele două partide cu Alavarium Love Tiles din Cupa EHF. Echipa lusitană este însă o necunoscută pentru gruparea Alexandrinei Soare, informațiile despre ea fiind puține.

Chiar dacă echipa a văzut un meci al adversarei din weekend, acesta nu a fost foarte concludent pentru brăilence. Alexandrina Soare așteaptă debutul meciului pentru a vedea potențialul real al echipei din Portugalia. „În primă fază, am făcut rost de informații despre ele de pe site-ul EHF, apoi am văzut un meci de-al lor. Este o echipă tânără, arțăgoasă, am vorbit și cu Perianu despre ele, cu câteva s-a întâlnit la naționala de tineret. Le știe bine, nu cedează indiferent de scor, dar aștept primele minute ale meciului pentru a mă edifica asupra potențialului lor. Nu știu care este exact nivelul lor. În meciul pe care l-am văzut, au avut o apărare 6-0 ce m-a mirat foarte mult, dar adversarele nu aveau o mare putere de aruncare. Nu cred că se vor apăra la fel și cu noi. Cei doi interi aruncă mult de afară, nu așteaptă jocul centrului, își fac singure jocul, dar știu să joace și combinativ. Sper ca fetele să se mobilizeze și să ne calificăm mai departe.”, ne-a spus antrenoarea echipei.

Pentru partidele de sâmbătă și duminică, Alexandrina Soare nu le va avea la dispoziție pe Axinte, Stan și, mai noi, Eșanu. „Pe lângă Axinte și Stan, mai vechile accidentări, Eșanu are o fractură de maleolă. Ca de obicei, mă aștept ca sala să fie plină. Publicul nu a văzut niciodată o echipă din Portugalia și probabil va veni la cele două meciuri.”. Legat de prima parte a sezonului, antrenoarea echipei nu este mulțumită și și-ar dori câteva întăriri, mai ales la linia de nouă metri. „Nu sunt mulțumită, dar sunt conștientă că atât se putea. Vreau să-mi completez lotul, suntem cam cu aceeași echipă de 2-3 campionate. Jucătoarele care s-au schimbat nu erau titulare, iar cele luate în vară nu se ridică la nivelul așteptat. Îmi doresc jucătoare la linia de nouă metri, jucătoare cu experiență. Echipele de sus au făcut investiții și asta se vede.”

Partidele dintre Dunărea Brăila și Alavarium vor avea loc sâmbătă și duminică, ambele de la ora 11:00.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY