Adrian Chiruț se întoarce la Suceava

0
1713

CSU Suceava a început deja pregătirile pentru viitorul sezon. După câteva zile de discuţii, conducerea universitarilor a bătut palma cu Adrian Chiruţ, nimeni altul decât căpitanul cu echipa locală de handbal reuşea în 2011 să cucerească medaliile de bronz în Liga Naţională.

Revenit acasă liber de contract, după despărţirea de Pandurii Târgu Jiu, handbalistul în vârstă de 32 de ani va deveni coodonatorul secţiei de handbal de la CSU Suceava, iar din sezonul viitor, suporterii suceveni îl vor putea revedea şi în teren, ca jucător. “Mă simt onorat să primesc această funcţie în cadrul clubului şi vreau să le mulţumesc celor care au încredere în mine. După mai multe discuţii cu conducerea clubului, am hotârât să dau curs ofertei de la Suceava. Nu avem cum să refuz aşa ceva. Am semnat un contract de jucător, dar sezonul acesta nu voi avea drept de joc. S-a terminat perioada de transferuri şi nu am drept de joc, nici măcar în cazul în care s-ar desfiinţa echipa din Târgu Jiu”, a declarat Adrian Chiruţ în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc vineri la Universitate.

Chiruţ a afirmat că echipa de handbal va forţa promovarea chiar de la finalul acestui sezon, dar recunoaşte că, în actuala formulă a lotului, îi va fi greu să lupte la baraj, de la egal la egal, cu formaţiile din Liga Naţională. “Echipa munceşte, dar ca să ajungi acolo sus este nevoie şi de experienţă, de jucători care au trecut prin meciuri mai tari. Se vede şi în clasament diferenţa dintre Constanţa, care a fost în tot atâţia ani, şi celelalte echipe. Deşi se pot schimba multe în play-out, cunoscând echipele din Liga Naţională, va fi greu să ne luptăm cu ele la baraj. Vom merge însă acolo şi vom face tot posibilul să promovăm. Mai există şi posibilitatea retragerii unor echipe. Trebuie să vedem ce o să fie cu Baia Mare, cu Târgu Jiu”, a spus handbalistul sucevean.

„Sperăm ca, în lunile care vor urma, să mai concretizăm nişte transferuri”

La rândul său, antrenorul Răzvan Bernicu a salutat revenirea lui Chiruţ la echipa care l-a lansat în handbal mare. “Adi a fost şi este un jucător respectat la Suceava. Nu pot decât să mă bucur că vom colabora atât din punct de vedere organizatoric, dar mai ales ca şi jucător. Avem o echipă tânără, o echipă de viitor, dar avem nevoie şi de jucători cu experinţă. Adi a făcut deja pasul, acum sperăm ca în lunile care vor mai urma să mai concretizăm nişte transferuri şi, odată cu acestea, să ajungem acolo unde ne dorim”, a precizat Bernicu.

Sorin Raţă, a precizat că se află în discuţii cu mai mulţi jucători pentru întărirea lotului pentru viitorul sezon, unul în care, speră directorul echipei locale de handbal, îi va regăsi pe universitari în Liga Naţională. “Suntem în discuţii cu mai mulţi jucători din ţară. Sperăm, ca până la sfârşitul returului să structurăm o echipă pentru sezonul viitor. În acest sezon, obiectivul este să ajungem la baraj şi ar fi extraordinar să reuşim să intrăm, în Liga Naţională. Dacă nu vom promova anul acesta, vrem să fim siguri că vom avea o echipă cu care să promovam anul viitor”, a menţionat directorul celor de la CSU.

Bugetul alocat de Primărie le permite să aibă nişte obiective mult mai îndrăzneţe

Prezent la conferinţa de presă de vineri, rectorul Universităţii “Ştefan cel Mare”, Valentin Popa i-a asigurat pe conducătorii secţiei de handbal de tot sprijinul instituţiei pe care o conduce. “Ne bucurăm că putem aduce veşti bune despre reorganizarea secţiei de handbal a clubului CSU Suceava. În toţi aceşti ani, Universitatea a sprijinit echipa de handbal prin burse, locuri de cazare şi infrastructură, dar acest nivel de susţinere nu a putut să o menţină în Liga Naţională. Acum, ne bucurăm că domnul primar şi Consiliul Local au decis suplimentarea considerabilă a fondurilor cu care să fie sprijinită această echipă, ceea ce ne permite să avem obiective mult mai îndrăzneţe, adică promovarea şi, mai mult decât atât, o clasare în prima jumătate a Ligii Naţionale în următorul ciclu competiţional. De asemenea, sunt bucuros să avem alături un fost jucător care a crescut aici şi care a fost tot timpul cu sufletul şi cu inima alături de Suceava. Iată că, deşi a avut poate şi alte oferte mai bune, Adrian Chiruţ a ales să fie alături de noi şi să ajute atât pe plan sportiv, cât şi la nivel organizatoric”, a declarat rectorul USV, Valentin Popa, care nu a ascuns faptul că aşteaptă ca autorităţile locale să semneze cât mai repede contractul de construcţie a mult promisei săli polivalente din municipiul Suceava.

Aflată pe locul secund în clasamentul seriei de est a Divizie A la handbal masculin, CSU Suceava are programat următorul meci oficial, miercuri, cu începere de la ora 11.30, pe teren propriu, contra celor de la Atletico Alexandria.

sursă text: gazetasv.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ