A doua finală în doi ani pentru Constanța!

0
1492

HC Dobrogea Sud Constanța este a doua finalistă a Cupei României, dobrogenii câștigând semifinala cu Steaua, scor 30-26 (14-10). O partidă în care gazda turneului s-a aflat la conducere în permanență și în care arătate în total au fost 17 eliminări!

Constanța a controlat prima parte a meciului și a intrat la cabine cu un avantaj important, de patru lungimi, după o repriză cu plusuri și minusuri însă pentru ambele echipe. Gazdele s-au desprins la 8-3 la finalul primului sfert de oră, datorită defensivei în special, Steaua a revenit la -2 în minutul 25, pentru ca ultimele cinci minute să aparțină tot Constanței. Diferența de cinci goluri s-a refăcut, iar Roșu a stabilit scorul pauzei, 14-10, cu un gol din extremă.

Liderul campionatului a dat semne de revenire în debutul părții a doua, pe fondul intervențiilor foarte bune ale lui Stănescu. S-a făcut 15-14, 16-15 și 17-16, după care echilibrul s-a rupt definitiv după ce Steaua a rămas inclusiv în trei jucători de câmp. Cutura și-a coordonat colegii perfect, Constanța s-a desprins la cinci goluri din nou și s-a impus în cele din urmă cu 30-26. Pentru dobrogeni e a doua finală consecutivă, după cea pierdută anul trecut la Ploiești, în fața lui Dinamo.

Marius Stavrositu, CSA Steaua București: „Azi am întâlnit o echipă bună, o echipă care se bate la câștigarea campionatului. Au fost două reprize total diferite, cred că astăzi Constanța a jucat puțin mai bine ca noi. Important pentru noi e, chiar dacă am venit la Constanța, nu am venit să ne predăm. Cred că am și demonstrat asta, am revenit la un gol, e un lucru bun, dar nu a fost suficient.”

Sandu Iacob, antrenor HCDS Constanța: „A fost ca în perioadele în care știm cu toții poate fi sala din Constanța. Presiunea pusă pe adversar și energia pe care au dat-o jucătorilor noștri nu mă face decât să îi felicit că au venit într-un număr așa de mare. Suntem într-o perioadă foarte bună, jucătorii pe care îi avem în lot ne dau încredere pentru a ne gândi la o victorie și mâine. Astăzi a fost prima repriză din cele două pe care le avem pentru a ne atinge obiectivul și suntem pregătiți pentru asta. Vom da tot ce putem și sunt convins că atmosfera în sală va fi la fel și ne vom bate până la capăt.”

CSA Steaua București-HC Dobrogea Sud Constanța 26-30 (10-14)
CSA Steaua: Stănescu, Babasafari (portari), Georgescu 6 goluri, Florea 5, Aslanian 4, Mihalcea 2, Vegar 2, Vujic 2, Talas 2, Stavrositu 1, Johannson 1, Roșu 1, Irimescu, Kostadinovic, Kedzo, Bizău. Antrenor: Ovidiu Mihăilă
HC Dobrogea Sud Constanța: Mitrevski, Dane (portari), Cutura 7 goluri, Nistor 5, Vujovic 4, Crnoglavac 4, Nikolic 3, Vujadinovic 2, Malinovic 1, Toma 1, Rohozneanu 1, Mladenovic 1, Ignat 1, Rakcevic, Markoski, Buricea. Antrenor: Sandu Iacob
Aruncări de la 7m: 2/2, respectiv 6/4
Eliminări: Johannson, Stănescu, Roșu, Georgescu, Vujic, Talas, Aslanian, Mihăilă, respectiv Vujadinovic, Crnoglavac (2), Nikolic, Mladenovic, Ignat
Cartonașe roșii: Talas (trei eliminări), Aslanian
Cel mai bun jucător al meciului: Stevan Vujovic (HC Dobrogea Sud Constanța)

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY